Concluzii după un weekend la mare  

• 75% dintre oamenii de pe plajă au burtă, 10% parcă sunt subnutriți, iar restul par a fi ok.
• Am obsevat că există și câțiva cocalari care nu uită să iși ia la plajă ca accesoriu și un laț gros de aur. Oare nu le este frică de faptul că o să se bronzeze cu lanț? Nu, normal, pentru că ei oricum sunt mai bronzați.
• Romică Țociu și Cornel Palade sunt nemuritori de la așa zisele spectacole de la mare
• Încă mai există restaurante care îți aduc comanda după o ora. Nu mi s-a întamplat mie, ci doar am auzit povestindu-se.
• Am plecat vineri la 4 de dimineață din București și la ora aia autostrada era aglomerată. S-a ajuns să se ocolească Autostrada Soarelui prin Bulgaria, cică se ajunge mai repede.
• Dintre toate localitatile pe care le-am vazut, nu mi-a lăsat niciuna o imagine mai dezolantă și sărăcăcioasă decât Techirghiolul. Orașul ăsta nu are nici o stradă fără gropi, de fapt sunt mai multe gropi decat porțiuni asfaltate pe străzi, are o singură farmacie și bag mâna-n foc că nu are mai mult de o policlinică.
• Încă nu există coșuri de gunoi în care să încapă toate resturile lăsate de români, încă mai există priveliști cu coșul de gunoi și un morman mare langă el.

Daca vrei sa fi anuntat cand apar articole noi pe blog aboneaza-te la feed rss(daca nu stii ce inseamna feed rss intra aici). Daca nu dispui de acest serviciu te poti abona prin e-mail si astfel vei primi ultimele articole de pe blog sub forma de e-mailuri.

AddThis Social Bookmark Button

2 comentarii

Trimiteți un comentariu
Poker online Romania - invata sa joci poker pe Internet. Pe bani reali sau virtuali.